Postări

Postare prezentată

N-o meriti.

Imagine
N-o mai cunoşti dragule. N-o mai cunoşti pentru că nu o mai vezi sau simţi cum ar trebui. Este ea, fata pe care admiţi că o iubeşti, că-i eşti sprijin , că-i oferi tot binele din lume, respect şi încredere. Dacă asta e fata care o cunoşti, află că nu mai este ea. Află că nu se mai simte iubita, sprijinită sau dorită în vreun fel. Află că a obosit să arunci cu vorbe şi reproşuri în loc de sărutări tandre şi mângâieri. Află că se simte abandonată de singurul ei sprijin şi află că poate, poate şi fără ţine să se menţină acolo sus unde îi este locul. De ce ţi-e frică? Ţi-e frică că va deveni puternică, independenta de tine, ţi-e frică că va fi în centrul lumii admirată de toţi ceilalţi prin calităţile pe care le are? Ţi-e frică că va putea fără tine? Oh da, va putea! Îi va fi greu, dar va reuşi să devină ceea ce vrea, ceea ce şi-a propus, şi dacă tu în continuare vei fi un zid în faţă ei, îl va trece şi tu vei rămâne în spate.  Dacă nu vrei să o vezi crescând

Umbra

Imagine
Incep sa ma obisnuiesc cu mine. Ar fi bine sa nu mai caut raspunsuri in mintea mea , pentru ca e clar, aceasta nu vrea sa faca pace cu mine in niciun chip. Am scos de atatea ori steguletul alb in fata ei, aproape disperand ca ma uraste atat de mult. De ce sunt in conflict cu mine mereu? Ce mi-am facut atat de rau incat nu ma pot ierta? De ce nu ma pot ignora? Mi-ar fi mult mai simplu daca as reusi sa fac asta. Sa-mi creez ziduri si limite de egoism in fata oamenilor ,am reusit pana la sentimentul tragic de singuratate pe care acum nici nu-l mai simt, a ajuns o boala incurabila si netratabila chiar daca stau intr-o cladire cu 200 de persoane si ne despart o fasie de perete.  Sa-mi creez bariere impotriva bombardamentelor de ganduri ce trag cu putere de fiecare data cand incep sa ma simt vie din nou, nu am reusit.  Decat sa nu ma am de partea mea , mai bine sa nu ma am deloc.  Si inca odata, cu ce mi-am gresit? Vinovatia, resentimentele si critica de sine sunt cele mai distruc

Vreau să ştiu ce vreau, ce simt, ce trăiesc!

Imagine
Da! Chiar vreau să mă trezesc într-o dimineaţă, să mă uit în oglindă şi să zâmbesc!  Să zâmbesc din tot sufletul şi să nu-mi pese că perna din stânga mea nu a fost atinsă , să nu-mi pese că m-am trezit în aceiaşi poziţie în care am adormit , strânsă cu picioarele la piept, cu spatele la fereastră pentru a nu vedea crengile bradului ce aleargă dintr-o parte în altă , pierdute parcă, la fel că mine, ca somnul meu, ca momentul asta în care scriu acum, pierdută. Vreau să nu-mi mai vizualizez în 2 secunde de la trezire întreagă zi, de o monotonie care te oboseşte, te doboară, care e dureroasă fizic. Este atât de extenuant să nu faci nimic, e atât de extenuant să te gândeşti la cum va fi şi niciodată la cum este acum , că oricum, acum e de rahat... Şi te ridici din pat şi nici nu mai speri la altceva decât la aceiaşi ora, unde te afli în mijlocul a patru  pereţi verzui luminaţi de o lumina oarbă şi palidă unde aceiaşi uşa albă şi ştearsă stă în faţă ta închisă parcă de o veşnicie, ace

Unde viaţa începe şi dragostea nu se termină niciodată

Imagine
Familia, cu toţii o considerăm infinită, nelimitată, necondiţionată, veşnică...nemuritoare şi trăim în iluzia asta până când timpul efemer al vieţii se scurge prin faţă noastră neputinciosi fiind să-l oprim. Să-l oprim atunci când suntem înconjuraţi de ei, de părinţii noştri , de cei cărora le datorăm întreaga noastră viaţă, preţioasa noastră viaţă. Datorită lor mergem, vorbim, gândim, iubim. Datorită lor, datorită vocii , mâinilor , sufletului şi prezenţei lor necondiţionate lângă noi. Ce e fericirea? IUBIRE, da! iubirea este pentru mine sinonimul fericirii, iar fericirea necondiţionată o găseşti în sânul familiei. O găseşti în fiecare dimineaţă când auzi vocea mamei tale când te cheamă la masă , o găseşti în vocea tatălui tău comentând ştirile, în ochii trişti ai bunicilor tăi atunci când realizează cum timpul fuge, în glumele ironice a fraţilor tăi...aici o găseşti! Ne iluzionăm cu gândul că vor fi mereu acolo când te întorci, că prezenţa lor e nelimitată. Dar ne înşelăm...

In ochii, pielea si rasuflarea lui.

Imagine
         Gândurile o ucideau. A ales să nu mai gândească, însă şi liniştea care se lasa peste ea era grea. Fuma mult,  înota în alcool fără măsură extenuandu-se pe parcursul zilei ca acea ora dinainte de a adormi să dispară.         Gândea în extreme. Era constituită din părţi cu poluri opuse ceea ce o făcea să alerge dintr-o parte în alta..rătăcind aşa..niciunde. Echilibrul, mijlocul, liniştea erau la el.         Într-un el, nu oarecare. Nu putea rătăci langa un el găsit. Lângă el se simţea descoperită, prejudecăţile, neajunsurile, dorinţele la care râvnea şi o oboseau, furia,dezgustul gândurile fugeau...extremele o lăsau în pace pentru că mâinile lui erau mai puternice decât orice.         Se simţea găsită în ochii, pielea şi răsuflarea lui . Într-un sfârşit nu mai alerga în disperare să-şi găsească locul pentru că era acolo unde îşi dorea.         În ochii lui era luna plină într-o noapte de vara senină şi caldă iar atunci când ea zâmbea el simţea cum stelele îi ating

Ignoră

Imagine
Cunoști acel sentiment de înstrăinare față de tine?    Când pur și simplu te pierzi printre atâtea corpuri străine și uneori...te pierzi în ele.    Atâtea voci, atâtea mâini atinse și atâtea buze pe care le-ai privit?   Le dai voie să între în tine cu speranța că îți vor aduce altceva decât  ceea ce trăiești în fiecare zi, ceva, altceva, pentru care îți sacrifici o mică culoare din sufletul tău , care odată epuizat te uiți spre el și devine din ce în ce mai gol și rece.    De ce? pentru că nu ai avut grijă de el în acel moment, l-ai neglijat, i-ai oferit doar amalgamuri de emoții instinctuale, murdare , ori sufletul se întreține altfel și o știi, o știm cu toții cum , dar lucrurile grele ne sperie nu?    Suntem mai predispuși pentru câteva clipe de fericire, care se obțin ușor , decât pentru o fericire de durată. Nu zic veșnică pentru că nu cred în fericire absolută obținută de la ceilalți, dar da , o facem și o facem inconștienți doar pentru că nu știm traseul pe ca

Sunt doar senzaţii

Imagine
Încerci să te schimbi, Îţi ţii gură închisă  deşi vocile din jurul tău răsună ca un ecou repetat şi şoptit Că picăturile de ploaie scurse pe o bucată de tablă ruginită şi abandonată în colţul casei E zgomot   Îţi ţii ochii între-deschişi De parcă nu te-ar lasă să o priveşti  O faci totuşi , ţi-e frică de nonculori  E lumina oarbă şi slabă a unui neon vechi Ce pâlpâie în derizoriu pe tavanul afumat. Eşti confuz Nu ştii dacă vrei să se stingă de tot  sau să stea veşnic aprinse frânturi de lumina zbuciumate Îţi astupi urechile peste vacarmul unei linişti totale  ce-ţi surdină în timpane invadandu-ţi creierul cu influxuri nervoase Nu vrei să mai auzi liniştea. Te doare În bătaia luminii ce se revarsă peste noptieră, Vezi o scumiera peste care se aseaza un munte de chiştoace Aprinzi o ţigară O sudezi. Apoi alta şi alta până ce senzaţia de greutate îţi învăluie plămânii Ai scăpat de senzaţia de gol  Dar fumul te strânge , te sufocă S-a stins Neonul s-a stins urma