Cand o spune ea

N-o mai cunoşti dragule. N-o mai cunoşti pentru că nu o mai vezi sau simţi cum ar trebui. Este ea, fata pe care admiţi că o iubeşti, că-i eşti sprijin , că-i oferi tot binele din lume, respect şi încredere. Dacă asta e fata care o cunoşti, află că nu mai este ea. Află că nu se mai simte iubita, sprijinită sau dorită în vreun fel. Află că a obosit să arunci cu vorbe şi reproşuri în loc de sărutări tandre şi mângâieri. Află că se simte abandonată de singurul ei sprijin şi află că poate, poate şi fără ţine să se menţină acolo sus unde îi este locul. De ce ţi-e frică? Ţi-e frică că va deveni puternică, independenta de tine, ţi-e frică că va fi în centrul lumii admirată de toţi ceilalţi prin calităţile pe care le are? Ţi-e frică că va putea fără tine? Oh da, va putea! Îi va fi greu, dar va reuşi să devină ceea ce vrea, ceea ce şi-a propus, şi dacă tu în continuare vei fi un zid în faţă ei, îl va trece şi tu vei rămâne în spate.  Dacă nu vrei să o vezi crescând

Da! Chiar vreau să mă trezesc într-o dimineaţă, să mă uit în oglindă şi să zâmbesc!  Să zâmbesc din tot sufletul şi să nu-mi pese că perna din stânga mea nu a fost atinsă , să nu-mi pese că m-am trezit în aceiaşi poziţie în care am adormit , strânsă cu picioarele la piept, cu spatele la fereastră pentru a nu vedea crengile bradului ce aleargă dintr-o parte în altă , pierdute parcă, la fel că mine, ca somnul meu, ca momentul asta în care scriu acum, pierdută. Vreau să nu-mi mai vizualizez în 2 secunde de la trezire întreagă zi, de o monotonie care te oboseşte, te doboară, care e dureroasă fizic. Este atât de extenuant să nu faci nimic, e atât de extenuant să te gândeşti la cum va fi şi niciodată la cum este acum , că oricum, acum e de rahat... Şi te ridici din pat şi nici nu mai speri la altceva decât la aceiaşi ora, unde te afli în mijlocul a patru  pereţi verzui luminaţi de o lumina oarbă şi palidă unde aceiaşi uşa albă şi ştearsă stă în faţă ta închisă parcă de o veşnicie, ace

Familia, cu toţii o considerăm infinită, nelimitată, necondiţionată, veşnică...nemuritoare şi trăim în iluzia asta până când timpul efemer al vieţii se scurge prin faţă noastră neputinciosi fiind să-l oprim. Să-l oprim atunci când suntem înconjuraţi de ei, de părinţii noştri , de cei cărora le datorăm întreaga noastră viaţă, preţioasa noastră viaţă. Datorită lor mergem, vorbim, gândim, iubim. Datorită lor, datorită vocii , mâinilor , sufletului şi prezenţei lor necondiţionate lângă noi. Ce e fericirea? IUBIRE, da! iubirea este pentru mine sinonimul fericirii, iar fericirea necondiţionată o găseşti în sânul familiei. O găseşti în fiecare dimineaţă când auzi vocea mamei tale când te cheamă la masă , o găseşti în vocea tatălui tău comentând ştirile, în ochii trişti ai bunicilor tăi atunci când realizează cum timpul fuge, în glumele ironice a fraţilor tăi...aici o găseşti! Ne iluzionăm cu gândul că vor fi mereu acolo când te întorci, că prezenţa lor e nelimitată. Dar ne înşelăm...

         Gândurile o ucideau. A ales să nu mai gândească, însă şi liniştea care se lasa peste ea era grea. Fuma mult,  înota în alcool fără măsură extenuandu-se pe parcursul zilei ca acea ora dinainte de a adormi să dispară.         Gândea în extreme. Era constituită din părţi cu poluri opuse ceea ce o făcea să alerge dintr-o parte în alta..rătăcind aşa..niciunde. Echilibrul, mijlocul, liniştea erau la el.         Într-un el, nu oarecare. Nu putea rătăci langa un el găsit. Lângă el se simţea descoperită, prejudecăţile, neajunsurile, dorinţele la care râvnea şi o oboseau, furia,dezgustul gândurile fugeau...extremele o lăsau în pace pentru că mâinile lui erau mai puternice decât orice.         Se simţea găsită în ochii, pielea şi răsuflarea lui . Într-un sfârşit nu mai alerga în disperare să-şi găsească locul pentru că era acolo unde îşi dorea.         În ochii lui era luna plină într-o noapte de vara senină şi caldă iar atunci când ea zâmbea el simţea cum stelele îi ating

Cunoști acel sentiment de înstrăinare față de tine?    Când pur și simplu te pierzi printre atâtea corpuri străine și uneori...te pierzi în ele.    Atâtea voci, atâtea mâini atinse și atâtea buze pe care le-ai privit?   Le dai voie să între în tine cu speranța că îți vor aduce altceva decât  ceea ce trăiești în fiecare zi, ceva, altceva, pentru care îți sacrifici o mică culoare din sufletul tău , care odată epuizat te uiți spre el și devine din ce în ce mai gol și rece.    De ce? pentru că nu ai avut grijă de el în acel moment, l-ai neglijat, i-ai oferit doar amalgamuri de emoții instinctuale, murdare , ori sufletul se întreține altfel și o știi, o știm cu toții cum , dar lucrurile grele ne sperie nu?    Suntem mai predispuși pentru câteva clipe de fericire, care se obțin ușor , decât pentru o fericire de durată. Nu zic veșnică pentru că nu cred în fericire absolută obținută de la ceilalți, dar da , o facem și o facem inconștienți doar pentru că nu știm traseul pe ca

Încerci să te schimbi, Îţi ţii gură închisă  deşi vocile din jurul tău răsună ca un ecou repetat şi şoptit Că picăturile de ploaie scurse pe o bucată de tablă ruginită şi abandonată în colţul casei E zgomot   Îţi ţii ochii între-deschişi De parcă nu te-ar lasă să o priveşti  O faci totuşi , ţi-e frică de nonculori  E lumina oarbă şi slabă a unui neon vechi Ce pâlpâie în derizoriu pe tavanul afumat. Eşti confuz Nu ştii dacă vrei să se stingă de tot  sau să stea veşnic aprinse frânturi de lumina zbuciumate Îţi astupi urechile peste vacarmul unei linişti totale  ce-ţi surdină în timpane invadandu-ţi creierul cu influxuri nervoase Nu vrei să mai auzi liniştea. Te doare În bătaia luminii ce se revarsă peste noptieră, Vezi o scumiera peste care se aseaza un munte de chiştoace Aprinzi o ţigară O sudezi. Apoi alta şi alta până ce senzaţia de greutate îţi învăluie plămânii Ai scăpat de senzaţia de gol  Dar fumul te strânge , te sufocă S-a stins Neonul s-a stins urma

Am cules din el cele mai frumoase valori pe care nu credeam vreodată că le voi atinge şi totuşi ele au crescut odată cu iubirea mea pentru el...şi despre asta este vorba, în urmă unei iubiri, fie ele scurte sau lungi să rămâi cu un bagaj imens de amintiri , trăiri şi mai ales...schimbarea pe care ţi-o provoacă o astfel de poveste. Să ajungi într-un punct în care realizezi că faci şi eşti exact ceea ce tu cândva te opuneai sau nu credeai vreodată că vei fi...Mă încăpăţânăm cu înverşunare să cred că este mai bun decât mine, mai deştept decât mine, mai puternic decât mine, mai sus decât mine, eu, egoistă, duceam o competiţie şi nu cu EL , ci cu mine. Eram ghidată de orgoliu, duceam o lupta împreună împotriva iubirii mele şi simţeam că pierd, şi nu competiţia, ci pe el.  Tot ce trebuia sa fac era să accept că am lângă mine pe cel mai bun, cel mai puternic, cel mai deştept , şi să-l iubesc, atât. Orgoliul , acea latura prostească care te orbeşte, care te individualizează, deşi credeam

               Dacă aş fi ocean, aş fi un ocean violent, m-aş izbi de ţărm cu toată puterea creîndu-mi ziduri din valuri de nepătruns, de neatins , m-aş agită până când şi cel mai bun inotator s-ar scufunda în abis. Fiind sigură ca în acest sens, voi rămâne limpede, cristalină şi rece până la sfârşit, până când toţi ceilalalti vor seca fiecare picătură din mine.  Voi apara tot ceea ce îmi aparţine, tot ceea ce mă înfrumuseţează şi îmi da viaţă, nelăsând pe nimeni să îmi ucidă ceea ce mişcă în mine, ceea ce înfloreşte din mine.               Noaptea însă, noaptea voi cânta, voi fi atât de liniştită încât linia ce mă desparte de negrul cerului va dispărea... mă voi face una cu el, iubindu-mă până la răsărit ,luna stand martor luminându-ne paşii, ghidându-ne mişcările până când ivitul zorilor ne va despărţi. Ne va rupe unul de altul creand acel răsărit sângeriu cu raze reci şi acel zbucium din mine, acele valuri agitate, nerăbdătoare să se unească din nou. Dacă aş fi ocean...m

Pot să-ţi fiu cer, să mă priveşti şi să-ţi doreşti să mă atingi şi să nu poţi. Pot să-ţi fiu o stea, în care îţi pui toate dorinţele închizând ochii şi strângând din dinţi sub cerul negru plin de stele, însă eu strălucind cel mai tare. Pot să-ţi fiu sânge, să-ţi curg prin vene, să-ţi fac inima să pompeze, să mă joc cu pulsul tău, sa-ti fiu necesara, vitala inimii tale. Pot sa-ti fiu trandafir, sa iti placa mirosul meu, pielea mea catifelata dar sa te intepi atunci cand nu esti atent cu mine si nevoile mele. Pot să-ţi fiu vânt într-o dimineaţă de iarnă , să îmi simţi furia şi să nu mă vezi, să te fac să nu poţi merge, să îţi răcesc tot corpul, invinetindu-ţi buzele şi inghetandu-ţi mintea. Pot să-ţi fiu răcoare în mijlocul deşertului, să mă simţi, să mă vrei cât mai mult,să mă cauţi cu ochii şi să te adăposteşti sub mine, sa cobor pe pielea ta infierbantata si s-o calmez, s-o protejez. Pot să-ţi fiu ţigara din pauze, să mă ţii în mâna ta, să tragi din mine cu poftă, să

De multe ori mi-am pus un semn de întrebare în legătură cu relaţiile astea pline de restricţii, verificări, temeri şi am analizat lucrul asta din perspectiva celor din jurul meu,eu n-am parte de aşa ceva şi nu voi permite să am niciodată. Singure va luaţi paznici, că iubiţi cu siguranţă nu sunt.  Iubiţii trebuie să va iubească, respecte, sa va ofere libertate, nicidecum să va impună reguli , în iubire NU EXISTĂ REGULI, nu există nu fă asta , nu fă aia , nu există nu te du' acolo sau nu te du' fără mine. Un bărbat adevărat, cu încredere în el şi puternic nu-ţi va stă paznic la uşa şi nici nu te va lega de calorifer că urmează să-ţi petreci o noapte în club cu prietenele, eventual va pune de un film sau se va duce să bea cu băieţii lui, nu te va telefona din 10 în 10 minute şi nici nu se va stresa că ai ajuns prea târziu si a doua zi se va trezi şi îţi va face o cafea, micul de jun şi te va întreba dacă te-ai distrat.  Eram într-un club , se presupunea că trebuie să

Ma încurc în a spune întotdeauna ce simt Şi în a face ceea ce gândesc Sau în a spune ceea ce gândesc şi în a face ceea ce simt.  Nimic din toate "semnalele" sufletului sau a minţii nu sunt în ordine, nu sunt aşa cum ar trebui, mă pierd pe mine în mintea mea, nu găsesc nici o cale de ieşire şi atunci îţi aud vocea nedumerită dar de o siguranţă şi luciditate implacabilă... pe care o ador.  Naufragiată în mjlocul oceanului şi rănită de valuri, dacă îmi vei pronunţă numele n-aş mai simţi nimic, nici teamă, nici frig ci doar te-aş asculta... aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit soptind in agonia valurilor ca te iubesc fara sa stiu cum sau de unde, te iubesc pentru ca nu stiu alta voce, alti ochi, alte buze, te iubesc pentru ca nu cunosc alta cale...  Mintea ta o ordonează pe a mea, e că şi cum intri acolo şi cu o mişcare de mâna înlături totul şi atunci îmi dau seama cât de puternice sunt braţe

Îmi fac un ceai, îmi pun căştile în urechi şi iau la rând toate melodiile Lanei del Ray, mă bag în pat şi închid ochii, visătoare. Sunt o persoană destul de idealista spre ghinionul meu, deoarece realitatea îmi redă doar iluzii ce preumblă în desfrâu prin lăuntrul meu. Însă am un vis neatins de realitate sau cel puţin pe care l-am aparat cu cele mai mari forţe pentru a rămâne pur, intact, neschimbat la fel şi sentimentul pe care îl am pentru el, ceea ce descrie perfect un obiect vechi dar cu valoare colosală scos la licitaţie şi vândut cu sute de mii de euro. Aşa e sentimentul meu pentru el, cu cât are o poveste îndelungată in spate, cu atât devine de nepreţuit şi de nelasat. Sunt aici împreună cu o colecţie întreagă de amintiri despre ţine, despre noi, aici, acolo, oriunde. Împreună cu tine e o lume mai întregită, mai colorată, mai periculoasă, mai alunecoasă, mai frumoasă, mai murdară, e o lume creată de mine pentru noi şi numai pentru noi. Nu e lume plină de inimioare, unde cu

La prima vedere ea arată atât de fericită. La prima vedere ea arată uimitor de recunoscut datorită stării ei de bine. Dar, la prima vedere tu nu vei şti niciodată că ea este un proscris. Tu nu vei şti niciodată că ea nu se poate opri din gândit. Tu nu vei şti niciodată câte lacrimi a ascuns de ochii altora. Tu nu vei şti niciodată cât de rupt este sufletul ei , precum un pahar fărâmitat. Gândeşte-te! Ai văzut vreodată zâmbete care ajung în ochii ei? Ai simţit vreodată căldură ei? Sau doar material rece ce-i acoperă sinele? Vei şti vreodată ce este un proscris? E un proscris pentru că e diferită. E un proscris pentru că se împinge pe ea pentru a fi acceptată. E un proscris pentru că e o piesă de puzzle ce nu se potriveşte nicăieri. Dar a obosit. A obosit să fie insuficientă. A obosit să vadă oameni care pot fi fericiţi fără ea. A obosit de faptul că existenţa ei este o fraudă. A obosit să gândească atât de mult şi să simtă atât de puţin. A obosit să fie singură chiar

Mă îmbrac citeodată doar în mine, fără alte nevoi de amîndoi. Mă-mbrac cîteodată în singuratate si mi-o vorbesc în dialog cu tine,  fara sa te am in preajma. Ciudat nu? Dar chiar am nopţi din astea cînd mă retrag cu totul in monolog vorbit intr-o conversatia închipuită. Eu întreb,  eu nasc întrebări,  eu răspund la ele ,  explicandu-mi tot mie una alta.  Tu nu eşti.

"Să mă ierţi,iubito! Să mă ierţi că te-am ţinut prea mult în braţe în momentele când îţi era greu, Să mă ierţi că  n-am ştiut să-ţi fac masaj însă nu mă pricep foarte bine, dar voi învaţa. Să mă ierţi că am luptat singur pentru relaţia asta, Să mă ierţi că te-am lăsat să mă minţi, Să mă ierţi,de fapt, că te-am lăsat să te minţi, Să mă ierţi că m-am simţit prost când mi-ai spus că n-am încredere în tine, Să mă ierţi că ţi-am dat dreptate în orice moment din prea mare drag pentru tine chiar dacă sinele îmi strigă altceva în piept. Să mă ierţi că am fost naiv şi am crezut că eşti sinceră, demnă, cinstită şi ai curajul să-ţi recunoasti minciunile. Şi din păcate mi s-a dovedit contrariul. Să mă ierţi,că am avut reproşuri la adresa ta , Să mă ierţi că am îndrăznit să-ţi deschid ochii, Să mă ierţi că am încercat să te fac o persoană mai bună, Să mă ierţi că am avut lucruri de spus. Până la urmă, ce dracului relaţie e aia,între doi oameni care-şi expun nemulţumirile ?  Să

Degeaba dialogul dintre noi,îl simt fals şi miroase a paranoia dată de singurătatea asta vorbită-n doi. Am început să consider că este mult mai bine să nu-ţi mai cer răspunsuri pentru a nu dezvălui şi mai mult din slăbiciunile mele.  Şi atunci pentru că am nevoie de răspunsuri despre tine, mi le dau tot eu, eronate şi greşite spui tu sec.  Ce fac apoi?  Mă cert cu mine, mă urc pe munţi grăbită, nervoasă, vorbind cu mine către mine, făcând ce nu-mi place, uit tot şi urc , urc din dorinţa de a te înţelege şi pricepe cât mai bine.  Dar urc munţii ăştia de una singură şi nu văd vârful unde trebuie să ajung , şi urc şi urc şi visez că atunci când voi ajunge mă voi odihni în braţele tale.  Dar... deschid ochii şi mă uit în jur.  Nu este niciun munte de urcat , nu te văd nici pe ţine.  Mă văd doar pe mine şi nu-mi place deloc cum arăt.  Cine sunt eu? De ce mă mişc pe aici şi ce caut eu?  Îmi revin , mă întorc la mine, aproape de mine.  Sunt a mea şi aşa voi rămâne.

Mintea ta este totul, ceea ce gândeşti mişcă ceva în Universul tău, mai devreme sau mai târziu, tot ceea ce gândeşti se reflectă pe scena unde tu eşti singurul actant, unde replicile tale sunt monologuri nesfârşite, unde puţini spectatori sunt atenţi la ele, deşi sala ţi se poate părea plină. În întuneric are loc tragedia esenţială artei tale. Ai nevoie de tragedie pentru pentru Universul tău, unde eşti doar tu şi cu ţine. În întuneric ai venit aşa cum eşti, aşa cum ai fost, aşa cum vrei să fii. Te primeşte fără nimic şi îţi da totul, îţi da lumina. Lumea vrea lumina şi când spun lumina, mă refer la sensul vieţii însăşi care nu este altceva decât iubirea şi cunoaşterea. Puţini oameni ştiu de fapt că acesta este scopul pe care trebuie să-l desăvârşească aici, pe pământ. Prin iubire cunoşti, prin cunoaştere iubeşti. De ce le este frică oamenilor de întuneric? Întunericul este neatinsul, nevăzutul, misterul şi acceptându-l îţi faci recunoscută puterea care dăinuie în tine. Este gre

N-as vrea sa raman singura in bezna prea mult, desi sunt. N-as vrea sa pleci, desi te alung. N-as vrea sa stii totul, desi nu-ti ascund nimic. N-as vrea sa ramai daca simti ca nu-s eu "aleasa", desi mi s-ar rupe inima daca ai pleca. As vrea insa...as vrea sa fii puternic. Puternic pentru a-mi înţelege visele. De ce nu crezi? doar pentru ca nu-s făcute din materie, doar pentru ca nu sunt palpabile? Visele sunt reale, doar ca ele sunt făcute din imagini, puncte de vedere, amintiri, jocuri de cuvinte si sperante. As vrea sa fii acea persoana care mă face sa trăiesc , nu doar sa exist. As vrea sa nu-mi dai drumul pentru ceva real.  Eu îţi voi aduce sentimentul de a trai în timp ce realitatea îţi va oferi doar o existentă.  Vrei sa ştii cum te voi face sa trăieşti? De fapt cum ne vom face sa trăim fiecare prin ochii celuilalt? Fii prezent acolo, si încarcă-te cu doze mari de nebunie, curaj si dragoste ca sa poti face fata unei astfel de aventuri, aventura ce va dura

Tac în propria tăcere si mă gandesc unde sa mai caut bucata de puzzle ce refuză sa se potriveasca fără ca tu sa ştii, desigur. Ti-am pus o manta pe ochi în ceea ce priveşte partea neplăcută din care sunt constituită si probabil o s-o pun, cat ochii mei îi vor privi pe ai tai. Nu sunt facuta din bucati de aur si platina, nu am smaralde si nici nu stralucesc sub luna. Nu zambesc întotdeauna si n-am forme bine sculptate si voluptoase. Nu meriti sa fii ranit de mine doar prin simplul fapt ca ma simt neinteleasa, nu e vina ta ca nu reusesc sa ma cunosc asa cum mi-as dori, nu e vina ta ca atitudinea mea haotica e intr-o continua balansare. Prezenta ta îmi aduce echilibrul de care am nevoie, mă aşează , mă aduce la normalitate si îmi aduce zambetul pe care nu îl am niciodată în absenţa ta, si credeam ca odată cu plecarea ta va persista. Insa, odata ce pleci,  prezenta ta se transforma în pulbere de parfum pe gîtul meu si am amprentele degetelor tale pe pielea mea. Deodată mă rătăces