Vreau să ştiu ce vreau, ce simt, ce trăiesc!
Da! Chiar vreau să mă trezesc într-o dimineaţă, să mă uit în oglindă şi să zâmbesc! Să zâmbesc din tot sufletul şi să nu-mi pese că perna din stânga mea nu a fost atinsă , să nu-mi pese că m-am trezit în aceiaşi poziţie în care am adormit , strânsă cu picioarele la piept, cu spatele la fereastră pentru a nu vedea crengile bradului ce aleargă dintr-o parte în altă , pierdute parcă, la fel că mine, ca somnul meu, ca momentul asta în care scriu acum, pierdută. Vreau să nu-mi mai vizualizez în 2 secunde de la trezire întreagă zi, de o monotonie care te oboseşte, te doboară, care e dureroasă fizic. Este atât de extenuant să nu faci nimic, e atât de extenuant să te gândeşti la cum va fi şi niciodată la cum este acum , că oricum, acum e de rahat... Şi te ridici din pat şi nici nu mai speri la altceva decât la aceiaşi ora, unde te afli în mijlocul a patru pereţi verzui luminaţi de o lumina oarbă şi palidă unde aceiaşi uşa albă şi ştearsă stă în faţă ta închisă parcă de o veşnicie, ace