Cand o spune ea

         Gândurile o ucideau. A ales să nu mai gândească, însă şi liniştea care se lasa peste ea era grea. Fuma mult,  înota în alcool fără măsură extenuandu-se pe parcursul zilei ca acea ora dinainte de a adormi să dispară.         Gândea în extreme. Era constituită din părţi cu poluri opuse ceea ce o făcea să alerge dintr-o parte în alta..rătăcind aşa..niciunde. Echilibrul, mijlocul, liniştea erau la el.         Într-un el, nu oarecare. Nu putea rătăci langa un el găsit. Lângă el se simţea descoperită, prejudecăţile, neajunsurile, dorinţele la care râvnea şi o oboseau, furia,dezgustul gândurile fugeau...extremele o lăsau în pace pentru că mâinile lui erau mai puternice decât orice.         Se simţea găsită în ochii, pielea şi răsuflarea lui . Într-un sfârşit nu mai alerga în disperare să-şi găsească locul pentru că era acolo unde îşi dorea.         În ochii lui era luna plină într-o noapte de vara senină şi caldă iar atunci când ea zâmbea el simţea cum stelele îi ating